From Stone to Home - Beta Competition
Spațiu interior

From Stone to Home

Descrierea proiectului

Amenajarea este realizată într-un apartament dintr-un ansamblu istoric din Timișoara, construit în jurul anilor 1900, apartament personal.  Acesta are o planimetrie des întâlnită la clădirile istorice din această perioadă, având camerele de locuit cu deschidere spre fațada principală, iar holul de acces și bucătăria comunicând cu holul casei de scară. Apartamentul are și o a 3-a cameră, independentă acestuia, cameră ce a funcționat în trecut ca baie comună.  Amenajarea a presupus lucrări considerabile, cu păstrarea configurației inițiale a apartamentului, dar cu modificarea relațiilor dintre spații. În configurația inițială accesul spre dormitor se făcea prin bucătărie, acesta fiind mutat în relație cu zona de zi.  Conceptul de amenajare s-a bazat pe transformarea unui apartament învechit într-un spațiu luminos, deschis și cald, cu spații aflate în dialog și în același timp cu considerație față de trecut. Amenajarea trebuia să fie suficient de aerisită, să utilizeze efficient spațiul disponibil și să fie sustenabilă în același timp, să pună accentul pe reutilizarea cât mai multor elemente din vechiul apartament. Astfel, multe dintre piesele de mobilier au fost realizate din materiale recuperate în timpul renovării. Comoda din living a fost realizată din bârnele de lemn recuperate odată cu închiderea golului de ușă dintre bucătărie și living, iar pentru zidirea golului de ușă s-a utilizat cărămidă recuperată de la fostul perete dintre băi. Acest gol a fost închis cu un rând de cărămidă, rezultând o nișă care amintește de existența relației bucătărie-dormitor. Lustrele au fost realizate din crengi,  iar unele obiecte decorative din hârtie reciclată. Înălțimea generoasă a camerelor a fost utilizată la maxim, prin crearea unor supante pentru zonele de dormit din dormitor, respectiv ce-a de-a 3-a cameră. Au fost integrate și un sistem de casă inteligentă și respectiv un sistem de ventilație cu recuperare de căldură, care la rândul lor susțin conceptul de sustenabilitate.

Text de prezentare a autorului

Alexandra Martea este architect, finalizându-și studiile în anul 2017, la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, iar în prezent activează în același oraș, fiind mereu în căutare de soluții creative pentru a îmbunătăți modul în care trăim și învățăm.